Cântarea gregoriană se dăruiește ascultării prin "culori sonore" precise: cele opt moduri ecleziastice (octoechos). Dar ce a dus, în compoziția unei melodii, la alegerea acestui mod? Și cum a fost interpretată teologic în Evul Mediu? Multe ipoteze sau descrieri pioase pot fi făcute, dar de multe ori se dovedesc a fi doar rodul imaginației muzicologilor sau teologilor moderni. Autorii medievali anonimi ai acestui repertoriu par să fi ales anumite secvențe de sunete (cale) nu pentru a răsfăța un gust personal, ci cu conștientizarea utilizării unui limbaj care folosește toată vorbărețea teologică a primelor opt numere pentru a spune un "mai mult": Misterul. Volumul de față urmărește să deschidă o pistă de studiu cu privire la "de ce" a alegerii modalității gregoriane prin prezentarea mărturiei comentariului liturgic al unui teolog francez din secolul al XIII-lea: Guillaume de Auxerre și doctrina sa alegorică privind modalitatea cântării gregoriane