"Dacă vreți să vedeți cum sunt botezate ființele celeste, acum întoarceți-vă privirea spre ocean și acolo vă voi arăta un nou spectacol, marea în toată vastitatea ei, marea fără limite, abisul de nepătruns, oceanul incomensurabil, apa curată, baptisteriul soarelui, locul unde stelele se aprind din nou, baia lunii: învățați de la mine cu siguranță misterul băii lor".
Cu un minunat impuls poetic, Melitone di Sardi, părintele Bisericii secolului al II-lea, descrie cum soarele se regenerează și se purifică în fiecare zi într-un adevărat botez în mare, o baie "în apă rece fără să se stingă pentru că are un foc care nu adoarme niciodată". Această imersiune mistică alungă întunericul nopții și generează ziua luminoasă: o urmă de lumină pură care permite, de asemenea, lunii și întregului firmament să-i urmeze exemplul. Omul nu poate rămâne indiferent la un astfel de spectacol, atât în secolele trecute, cât și în zilele noastre. Soarele ne vorbește și devine pentru noi o imagine în care se spune Taina, în care Dumnezeu se îngăduie să fie cunoscut și iubit.
"Acum, dacă soarele se spală cu stelele și luna în mare, de ce să nu se spele și Hristos în Iordan"?
Astfel, cu o simplitate poetică și în același timp cu o profunzime spirituală care atinge mintea și inima, episcopul Meliton îl compară pe Hristos cu soarele. Într-adevăr! Hristos este Soarele! Și însăși Scriptura este cea care spune așa, care ne prezintă "adevărata lumină care luminează pe fiecare om" (In 1,9).
Crestinii, "copiii luminii" (Lc 16,8), din primele secole au contemplat renasterea zilnica a soarelui ca simbol al Invierii si, asa cum va scrie Tertulian, tocmai Estul, unde se naste soarele, este chipul lui Hristos: Oriens, Christi figura. Aici, creștinii din primele comunități, ca să se roage, s-au întors spre locul Soarelui Răsare. Rugăciunea lor era spre Răsărit: o rugăciune, de fapt, orientată! Exact spre locul unde "soarele dreptății va răsări cu raze benefice" (Ml 3,19).
Rugăciunea, simbolul omului în rugăciune pe care îl găsim în multe catacombe creștine, este adesea înfățișat în picioare, cu brațele spre cer și capul îndreptat spre soare. Nevoia unei rugăciuni orientate a fost atât de fundamentală pentru creștini, încât chiar și pietrele i-au tradus simbolul. Primele biserici au fost, de asemenea, orientate, iar credincioșii s-au rugat cu fața spre Est. Era o logică total opusă celei a teatrului grecesc care trebuia să se orienteze spre Occident, astfel încât punctul culminant al tragediei să poată coincide cu apusul soarelui, un fel de închidere de astăzi a cortinei. Altarul, simbol al lui Hristos, trebuia să fie și spre Soarele răsare, iar întreaga adunare, preot și credincios, a prăznuit Euharistia în această direcție. Conștientizarea a fost înrădăcinată la fel de mult în Scriptură ca și în experiența vieții de zi cu zi. Astfel Clement din Alexandria va veni să scrie:
"Să salutăm lumina pentru a-L primi pe Dumnezeu. Să primim lumina și să devenim ucenici ai Domnului."
Într-o societate care își pierde gustul pentru poezie, care tinde să reducă importanța unui limbaj figurativ pentru a spune Frumusețea ... poate că ar trebui să mai avem curajul să ne îndreptăm rugăciunea și odată cu ea toată viața. Poate că ar trebui să simțim în continuare dorința de a ne trezi dimineața devreme, ca femeile care au alergat la mormânt. Poate că ar trebui să ne întoarcem la ascultarea cântecului cocoșului, un alt simbol creștin al Învierii și să așteptăm cu nerăbdare zorii ... Misterul nu poate fi explicat, dacă am face-o nu ar mai fi astfel. Misterul poate fi spus, Taina poate fi savurată într-o limbă care știe să vorbească despre Cer, care știe să vorbească despre Infinit. Din acest motiv, un soare răsare ne poate spune taina Paștelui, a morții, ascunzându-se în mormânt și în Înviere mai eficient, pentru minte și inimă, decât multe predici sau discursuri.
Farmecul unui soare nou în briza mării dimineața are, probabil, un miros de Speranță care cu greu ar putea fi descris în cuvinte. Iar inima credinței noastre bate exact "dis-de-dimineață, în prima zi după Sabat... la răsăritul soarelui" (Marcu 16:2) pentru că ne cheamă o voce:
"Scoală-te, o, tu, care dormi, trezește-te din morți, și Hristos te va lumina"!
Suntem chemați să răspundem miracolului luminii. Suntem chemați să ne trezim, să ne ridicăm și să ridicăm mâinile spre Cer. Trebuie să găsim puterea de a ne întoarce, de a converti și de a repara adevărata lumină, "lumina blândă" ca Card. Newman, lumina Speranței care vine să ne viziteze ca "un soare răsare" (Lc 1,78).